Să visăm cu soarele pe pleoape

Căldura să cuprindă fața. Să uităm de zilele de luni, de alarma de dimineață, de coșmarul urât și de termenele limită.

Să visăm cu soarele pe pleoape, în plină dimineață, să respirăm și să zâmbim.

Și pentru că melodia Dinah Washington - This Bitter Earth a ”răscolit” chestii o las aici...

#PrimaZiDeScoala Atunci si acum

Mărturisesc că de 8 ani de când m-am mutat în București #primazidescoala îmi pare un coșmar. Din rațiuni practice. Traficul devine infernal, iar călătoriile cu RATB se transformă în adevărate reality show-uri de supraviețuire junglo-urbană.

Și totuși de două zile scriu și citesc articole despre prima zi de școală, despre dotările din sălile de clasă, despre atitudinea elevilor și reacțiile profesorilor. Ce vremuri bune prind elevii de azi și totuși mulți nu merg cu drag la școală.

Nu că mă plâng, dar nu am avut o școală ca în Germania, ci una modestă cu sobă în fiecare clasă la care ne înghesuiam toți colegii când termometrul indica temperaturi de cel puțin minus zece grade. În majoritatea timpului mergeam la școală pe jos și uneori cu bicicleta.

Iarna îmi înghețau pe drum și genele, dar nu mă plângeam. Era o adevărată aventură, iar pauzele erau dedicate bătăilor cu bulgări sau ne dădeam pe derdeluș, Nu aveam sală de sport, dar nu conta asta pentru noi. Nici bazin de înot.

Iarna terenul de hockey era Moldova înghețată și ne foloseam de niște bețe și o cutie de conserve, iar când se mai încălzea cât de cât, cam ultima săptămână din iunie, piscina era tot Moldova, unde apa era rece ca gheața, dar jur că nu conta.

Țin minte că îmi era prea rușine să mă duc cu lecțiile nepregătite ca nu cumva domnul profesor Stats să îmi spună că ce îmi trebuie mie carte dacă pot să stau la coada vacii sau să mă mărit. Nu că ar fi asta ceva rău, dar parcă nu asta îmi doream de la viață.

Mai rea era pedeapsa profesorului de română Lucău, care la mici abateri te lua puțin de perciuni. Când am luat un zece la el la teză îmi aduc aminte că am fost în al noulea cer. Înseamna că îl meritasem cu adevărat.

Nu am fost ușă de biserică, dar lecțiile erau lecții (uitam să pun lemne pe foc în timp ce mă concentram pe exercițiile de mate și când ajungea mama acasă era congelator în cameră) iar joaca și expedițiile se întâmplau tot timpul după.

Nu m-a supravegheat nimeni niciodată, nu am avut Google, nu am avut Internet și s-a putut. Parcă îmi era dor de acele zile și de dojana profului de mate: Noroc Ursu că înveți bine că la câte prostii faci ar trebui să te pedepsesc zilnic.

Așa că nu au contat neapărat condițiile, ci dedicarea. A mea și a celor care m-au învățat. Și totuși  cred că e mișto să înveți într-o școală cool. Așa că voi cei care încă mai sunteți la școală să vă bucurați de aceste momente.

Despre școală, sistem recomand una rece și una caldă:

1.  3 şcoli „fiţoase” din Bucureşti, care nu sunt de… fiţe

2. Prima zi în clasa I. Eșec total!


Și bonus...foto cu câteva școli cool din București

Un altfel de jurnal

Încep să adun experiențe și momente. Încep să îmi clarific, pe zi ce trece, ce mă bucură. Senzații, mâncăruri, principii, cărți, filme, oameni.

Zilele dedicate mie sunt cele mai prețioase. La fel cum mă bucură când îmi cheltuiesc banii pe mici ședințe de relaxare la cosmetică. Cu alea rămân.

Apreciez cu o candoare rară acele dimineți când primesc sms: Mi-au făcut o cafea foarte bună.

Ador, în continuare, să merg desculță. Cred că asta e unul dintre lucurile care îmi lipsesc enorm de când m-am mutat în București.

Mirosul de ardei copți, mirosul de vinete coapte, gustul scrâjelelor, limonada și lista micilor plăceri vinovate poate continua.

Îmi place că e acea perioadă în care se cristalizează prieteniile. Fără gesturi dramatice pentru a adera într-un grup, ci doar viața de zi cu zi povestită dramatic, ironic sau cu umor persoanelor care ți-au fost alături, într-un fel sau altul, în ultimii ani.

Mă satisface detașarea cu care văd lucrurile despre care acum 2 - 3 ani credeam că, dacă nu le dețin, nu sunt completă.

Relaxarea de a purta ce vreau eu, pentru că așa am avut chef. Puterea de a spune nu, cu hotărâre, dacă constat că nu e în regulă.

Evident că nu e totul perfect, dar cu pași mici lucrurile se îmbunătățesc.

Un exemplu de bune practici

Nu mă omor după mesajele motivaționale, dar sunt conștientă că succesul vine în urma unor acțiuni susținute.

Mă încearcă regretul de multe ori când îmi dau seama cât de rar scriu aici. E o formă de abandon, dar nu total. Țin mult la acest mic proiecțel, pentru că este o parte din mine.

A crescut o dată cu mine, în ciuda pauzelor lungi de ”tăcere”. Dar cum aici s-au regăsit articole din sfera privatului cred că întelegeți că mai rar nu e neapărat mai rău.

O experientă recentă m-a făcut să revin aici. Nimic ieșit din comun, ci mai degrabă o poveste de ”bune practici” și păr.

Mama s-a tot chinuit să mă facă să înțeleg o serie de concepte legate de înfățișarea unei domnișoare. Adesea avem păreri împărțite. Nu prea ne punem de acord, aproape niciodată, asupra stilului vestimentar.

Eu nonconformistă, ea m-ar vrea mai degrabă elegantă. Am ajuns la un compromis. Când suntem împreună sunt moderată.

Următoarea ei problemă a fost legată de aspectul părului. Mai tot timpul îmi spune că trebuie să arate ca recent ieșit din mâinile hair stylistei. Nu o contrazic, dar în fiecare dimineață întâmpin o masivă rezistență.

Ori e ciufulut, ori încâlcit și așa mai departe. Am încercat să îl disciplinez cu diverse mărci de șampon, rezultate temporare, nimic spectaculos.

Dar recent l-am descoperit pe ”THE ONE”. Din întâmplare. Cantitate mică. S-a terminat foarte repede. Eu panicată, păr nefericit. Acțiuni intense de a-l găsi pe piața locală.

Șanse spre zero. Dar nu am renunțat și am intensificat căutările pe Internet. L-am găsit la o singură firmă, care vinde doar lanțurilor hoteliere. Așa că am trimis un email aici  fără prea mari speranțe.

La scurt timp am fost contactată de cei de la  Cleaning Logistic. Am primit informațiile necesare și au făcut tot posibilul să ajungă la mine produsul mult râvnit.

Eu zic că așa se fac afaceri. Au făcut un client fericit, adică pe mine. Le doresc mult succes și pe viitor, pentru că o să mai am nevoie de produsele lor.