Casa urșilor mari și mici
Politics, energy, news consumer and daily wanderer
joi, 15 septembrie 2022
Plictiseală?!?
”În viața asta este foarte important să rezistăm la repetiție, să nu ne plictisim de omul de lângă noi după cinci ani de zile. E foarte important să ne bucurăm de copaci, chiar dacă înfloresc în fiecare an și nu li se schimbă culoarea, de la unul la altul. E important să NU NE PLICTISIM DE NOI, fiindcă suntem aceeași.”
joi, 28 iulie 2022
Mirări
Nu am ”uitat” să scriu. Chiar din contră. Cu toate acestea am ajuns să constat că a fost o perioadă interesantă, cu multe salturi și etape de dezvoltare. Așa că astăzi ”oaza” asta digitală a trecut într-o nouă etapă: de la ”Joaca de copii mari” s-a transformat în ”Casa Urșilor Mari și Mici”. Frânturi de viață.
miercuri, 29 noiembrie 2017
”Știu că miracolul e mâine”
Paralel - că tot e un termen la modă zilele astea. Paralelă de mulți dintre noi este conștientizarea morții. Dincolo de a avea aplecări macabre, o piesă de teatru m-a ”obligat” să am o serie de reflecții asupra acestui fenonem al vieții.
”Regele moare” - de Eugene Ionesco. Premiera la Teatru Național București.
Mai puțini regi în zilele noastre, însă ceea ce reprezintă ei are în continuare greutate. Însă un Rege care Moare, în cheia lui Eugene Ionescu, este ceva magistral, dramatic și...emoționant. Ajungi să te afunzi în scaun, nu ca să se simți mai comod. Nu, ci așa crezi că poate vei îndepărta ecourile ce vin de pe scenă și te obligă la introspecție.
Ionesco mărturisea în 1975 următoarele: ”Teatrul spaimelor mele”
Il giornale, 17 februarie 1975
Îmi este greu să scriu mai multe despre piesă, fără să ”stric” din ceea ce veți trăi când vă veți afla în sală. Anticipația nu vă va fi suficientă. Încă mi se pare important că mai avem ocazia să asistăm la jocul unor mari actori:
Bérenger întâiul, regele: Victor Rebengiuc
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihuț
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul : Ana Ciontea
Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Șerban Pavlu
Juliette, servitoare, infirmieră : Florentina Ţilea
Guardul: Richard Bovnoczki
Bilete pentru următoarea reprezentație puteți cumpăra de aici.
”Regele moare” - de Eugene Ionesco. Premiera la Teatru Național București.
Mai puțini regi în zilele noastre, însă ceea ce reprezintă ei are în continuare greutate. Însă un Rege care Moare, în cheia lui Eugene Ionescu, este ceva magistral, dramatic și...emoționant. Ajungi să te afunzi în scaun, nu ca să se simți mai comod. Nu, ci așa crezi că poate vei îndepărta ecourile ce vin de pe scenă și te obligă la introspecție.
Ionesco mărturisea în 1975 următoarele: ”Teatrul spaimelor mele”
”Acum câțiva ani, mă credeam pe moarte. Câteva luni am trăit într-o spaimă nebună. Nu știu dacă moartea mă îngrozește mai mult decât bătrânețea. Sunt oameni care se tem de bătrânețe, nu și de moarte. Sunt oameni care se tem de moarte, nu și de bătrânețe. Nu cred să existe unii care să nu se teamă nici de bătrânețe, nici de moarte. Eu mă aflu printre cei mai nepăstuiți, de vreme ce mă tem de amândouă (...)
De ani și ani, în fiecare dimineață agonizez. Simt că mor. Obișnuința mă face să revin la viață, nu noul. Trebuie să reintru într-o existență uzată. O existență care seamănă cu un fel de moarte. Îmi reiau existența în uzură și bătrânețe, ori în mijlocul zgomotului și furiei acestei lumi mânate de ură și de spaimă, amândouă la fel de tragice și la fel de monotone.
Seara îmi găsesc cu desăvârșire calmul.
Știu că mâine va fi un cer nou.
Știu că mâine va fi altfel.
Știu că miracolul e mâine.
Și am dreptate”.
Il giornale, 17 februarie 1975
Îmi este greu să scriu mai multe despre piesă, fără să ”stric” din ceea ce veți trăi când vă veți afla în sală. Anticipația nu vă va fi suficientă. Încă mi se pare important că mai avem ocazia să asistăm la jocul unor mari actori:
Bérenger întâiul, regele: Victor Rebengiuc
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihuț
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul : Ana Ciontea
Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Șerban Pavlu
Juliette, servitoare, infirmieră : Florentina Ţilea
Guardul: Richard Bovnoczki
Bilete pentru următoarea reprezentație puteți cumpăra de aici.
Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare.
Etichete:
Eugen Ionesco,
piesa TNB,
recomandare piesa teatru,
Regele Moare,
teatru,
teatru Bucuresti,
TNB
vineri, 24 noiembrie 2017
Cum să ai succes în ONLINE!
Se discută foarte des despre echilibrul dintre viața online și offline. Cu argumente pro și contra. Realitatea este că o parte importantă a vieții noastre este integrată în online. Prin prisma activității de zi cu zi mă gândesc mult cum se poate integra autenticitatea din offline în mediul online.
Întrebări la care încearcă să răspundă mai multe persoane care lucrează în acest sector. Am participat joi, 23 noiembrie, la Future of Media - Cretive Digital Communication.
S-a vorbit despre New and Old Challenges for Marketers, Major Trends with big impact in marketing World, Behind the scenes of Highly Creative Digital Campaigns, How to run a succesful influencer marketing campaign.
Am auzit lucruri interesante și am apreciat idei foarte mișto care au fost puse în practică. Așa că mi-am permis, pe baza observațiilor și a experienței acumulate în acest domeniu, să trag niște concluzii:
1) Nu vom avea succes în mediul online, în ceea ce privește promovarea unui produs/persoane, dacă nu trăim offline.
2) Poveștile sunt esențiale. (Nu cele fabricate, ci cele pe care le trăim și le prezentăm prin filtrul experienței noastre).
3) Din poveste se naște emoția. Ne dorim asta și nu cred că se va schimba prea curând. Este o nevoie de bază a ființei umane. Asta îmi dă speranța că nu o să ne robotizăm și acele scenarii (alarmiste din punctul meu de vedere) că o să trăim într-o lume de roboți nu mi se mai par aplicabile ”mâine”.
4) Să ne raportăm la oameni, nu la bule. Viața e și dincolo de cercul nostru. Să nu fim ”pretentious prick” - ”Everybody has a story”.
5) Autenticitate. Onestitate. Și un set de valori. Aparent clișee, dar necesitatea lor de a fi aplicate pare mai esențială ca oricând.
Ca să spun așa, concluzia concluziilor: Trăiește! Să nu îți fie teamă! Nu poți păcăli la nesfârșit online-ul, dacă nu experimentezi viața reală.
Întrebări la care încearcă să răspundă mai multe persoane care lucrează în acest sector. Am participat joi, 23 noiembrie, la Future of Media - Cretive Digital Communication.
S-a vorbit despre New and Old Challenges for Marketers, Major Trends with big impact in marketing World, Behind the scenes of Highly Creative Digital Campaigns, How to run a succesful influencer marketing campaign.
Am auzit lucruri interesante și am apreciat idei foarte mișto care au fost puse în practică. Așa că mi-am permis, pe baza observațiilor și a experienței acumulate în acest domeniu, să trag niște concluzii:
1) Nu vom avea succes în mediul online, în ceea ce privește promovarea unui produs/persoane, dacă nu trăim offline.
2) Poveștile sunt esențiale. (Nu cele fabricate, ci cele pe care le trăim și le prezentăm prin filtrul experienței noastre).
3) Din poveste se naște emoția. Ne dorim asta și nu cred că se va schimba prea curând. Este o nevoie de bază a ființei umane. Asta îmi dă speranța că nu o să ne robotizăm și acele scenarii (alarmiste din punctul meu de vedere) că o să trăim într-o lume de roboți nu mi se mai par aplicabile ”mâine”.
4) Să ne raportăm la oameni, nu la bule. Viața e și dincolo de cercul nostru. Să nu fim ”pretentious prick” - ”Everybody has a story”.
5) Autenticitate. Onestitate. Și un set de valori. Aparent clișee, dar necesitatea lor de a fi aplicate pare mai esențială ca oricând.
Ca să spun așa, concluzia concluziilor: Trăiește! Să nu îți fie teamă! Nu poți păcăli la nesfârșit online-ul, dacă nu experimentezi viața reală.
Etichete:
CreativeDigitalComunication,
Emotie,
FutureOfMedia,
Live,
Offline,
Online
miercuri, 4 ianuarie 2017
Atunci când citești o carte și găsești răspunsuri la ce simți în acel moment
”A fost ca și cum mi-aș fi ascultat propria furie, numai că o furie cu forță reală, uriașă, masculină, dumnezeiască, magistrală, tunete paterne în ceruri, genul acela de furie bubuitoare care face ca lacheii să țopăie, un muget baritonal ce a zguduit cerul. Aproape că simțeam cerul cutremurându-se”.
”În jurnalele lui, Kierkegaard scrie că groaza este o atracție - și are dreptate. Groaza este o ispită, iar eu îi puteam simți smucitura, însă de ce? ...Percepția nu e niciodată pasivă. Nu nu suntem doar receptori ai lumii, noi o și producem, în mod activ. Există o caracteristică halucinatorie a tuturor felurilor de percepție, iar iluziile sunt ușor de creat”.
”Imaginarul este un teritoriu enorm, se transformă, hotarele îi sunt vagi și nu e prea sigur de unde începe și unde se termină. Și noi ne schițăm fanteziile printr-un acord colectiv”.
„Descoperisem că a nu spune e la fel de interesant ca a spune. Faptul că în anumite situații vorbirea, acea scurtă călătorie verbală, dintre interior către exterior, poate fi atât de infernală e un lucru fascinant”.
”Unii dintre noi sunt sortiți să trăiască într-o cutie de unde se poate ieși doar temporar. Noi, cei din rândul spiritelor damnate, cei cu sentimente zădărnicite, cei cu inimile blocate și cu gânduri înăbușite, noi, cei care tânjim să explodăm, să țâșnim într-un torent de furie, bucurie sau chiar nebunie, dar care n-avem unde ne duce nicăieri pe lume, fiindcă nimeni nu ne va primi așa cum suntem, și nu putem decât să adoptăm plăcerile secrete ale subliminărilor noastre, arcul pe hârtie sau pânză, cantata interioară, broderia sihastră, dantela întunecată și visătoare din iad, din rau sau purgatoriu sau din nici unul din aceste trei, căci totuși din noi trebuie să se iște vreun zgomot sau vreo furie, niște talgere răsunând din pustiu. Cine ne-ar interzice simpla pantomimă a freneziei?”
”Timpul ne năucește nu-i așa? Fizicienii știu cum să se joace cu el, dar noi, ceilalți, trebuie să ne descurcăm cu un prezent ce gonește, devenind un trecut incert, și, oricât de alandala ar fi acel trecut în mințile noastre, ne îndreptăm întotdeuna, inexorabil, către un final. Totuși în mințile noastre, cât suntem încă vii și creierele noastre mai pot face conexiuni, putem sări de la copilărie la floarea vârstei și iarăși înapoi și putem jefui orice timp vrem - o delicatesă ici, o acritură colo. Nimic nu mai revine așa cum a fost, ci doar ca o reîncarnare ulterioară. Ceea ce a fost cândva viitor este acum trecut, dar trecutul revine ca o amintire prezentă, este aici și acum, în timpul scrierii”.
”În jurnalele lui, Kierkegaard scrie că groaza este o atracție - și are dreptate. Groaza este o ispită, iar eu îi puteam simți smucitura, însă de ce? ...Percepția nu e niciodată pasivă. Nu nu suntem doar receptori ai lumii, noi o și producem, în mod activ. Există o caracteristică halucinatorie a tuturor felurilor de percepție, iar iluziile sunt ușor de creat”.
”Imaginarul este un teritoriu enorm, se transformă, hotarele îi sunt vagi și nu e prea sigur de unde începe și unde se termină. Și noi ne schițăm fanteziile printr-un acord colectiv”.
„Descoperisem că a nu spune e la fel de interesant ca a spune. Faptul că în anumite situații vorbirea, acea scurtă călătorie verbală, dintre interior către exterior, poate fi atât de infernală e un lucru fascinant”.
”Unii dintre noi sunt sortiți să trăiască într-o cutie de unde se poate ieși doar temporar. Noi, cei din rândul spiritelor damnate, cei cu sentimente zădărnicite, cei cu inimile blocate și cu gânduri înăbușite, noi, cei care tânjim să explodăm, să țâșnim într-un torent de furie, bucurie sau chiar nebunie, dar care n-avem unde ne duce nicăieri pe lume, fiindcă nimeni nu ne va primi așa cum suntem, și nu putem decât să adoptăm plăcerile secrete ale subliminărilor noastre, arcul pe hârtie sau pânză, cantata interioară, broderia sihastră, dantela întunecată și visătoare din iad, din rau sau purgatoriu sau din nici unul din aceste trei, căci totuși din noi trebuie să se iște vreun zgomot sau vreo furie, niște talgere răsunând din pustiu. Cine ne-ar interzice simpla pantomimă a freneziei?”
”Timpul ne năucește nu-i așa? Fizicienii știu cum să se joace cu el, dar noi, ceilalți, trebuie să ne descurcăm cu un prezent ce gonește, devenind un trecut incert, și, oricât de alandala ar fi acel trecut în mințile noastre, ne îndreptăm întotdeuna, inexorabil, către un final. Totuși în mințile noastre, cât suntem încă vii și creierele noastre mai pot face conexiuni, putem sări de la copilărie la floarea vârstei și iarăși înapoi și putem jefui orice timp vrem - o delicatesă ici, o acritură colo. Nimic nu mai revine așa cum a fost, ci doar ca o reîncarnare ulterioară. Ceea ce a fost cândva viitor este acum trecut, dar trecutul revine ca o amintire prezentă, este aici și acum, în timpul scrierii”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)